Elemente de fortificație…
În castrul de la Potaissa au fost surprinse arheologic toate elementele de fortificație. Deși este o fortificație, apărată de ziduri, șanțuri și bastioane, castrul roman nu era conceput pentru ca militarii să se închidă între zidurile sale în caz de pericol.
Privind castrul dinspre exterior, primul element defensiv întâlnit este șanțul de apărare (fossa ), având 12 metri lățime și circa 3 m adâncime. Zidul de incintă al castrului (murus) a fost identificat prin sondaje arheologice pe toate laturile. În general se păstrează doar temelia, elevația zidului fiind în totalitate distrusă. În consecință se pot face doar presupuneri referitor la aspectul și tehnica de construcție. În zona vestică și sudică zidul de incintă are o bază construită în întregime în tehnica opus incertum din piatră de carieră și mortar. Cu toate acestea, pe latura nordică fundația este alcătuită din două straturi: piatră rotundă de râu cu nisip și mortar, iar sub acesta numai pământ și pietriș. Dimensiunile zidului sunt de asemenea considerabile, temelia fiind lată de circa 1,70 – 1,80 m iar pe alocuri, în dreptul bastioanelor de colț și de curtină până la 2 – 2,25 m. Zidul propriu-zis, înal de 4-5 m, era probabil construit din blocuri fasonate (opus quadratum). Numai pentru construirea acestuia au fost necesari vreo 25.000 mc de piatră.
În spatele zidului de incintă se afla așa-numitul agger, un val de pământ având atât rol defensiv, cât și cel de a susține drumul de rond. Agger-ul este alcătuit din pământ negru foarte bine tasat, fără urme arheologice, lat la bază de 7-10 m. Pentru construcția acestuia s-a utilizat foarte probabil pământul rezultat în urma decapării generale ale terenului pe care s-a construit fortificația.
La cele patru colțuri castrul avea bastioane cvasi-trapezoidale. Primul bastion cercetat arheologic a fost cel din colțul sud-estic. Zidul exterior al bastionului este totodată zid de incintă. Bastionul din colțul nord-vestic al castrului descrie o curbură cu raza de 18 m. S-au determinat două etape de funcționare a bastionului, înainte și după o consolidare. Nu se cunoaște numărul bastioanelor de curtină de la Potaissa.
Pe latura de vest s-a cercetat un bastion de curtină, din care se păstrează doar fundațiile din piatră de carieră și mortar. Este foarte probabil ca pe laturile scurte ale castrului să fi fost câte două turnuri intermediare, iar pe laturile lungi câte șase.
Porțile au la rândul lor un rol important în sistemul defensiv al fortificațiilor. Pe fiecare din cele patru laturi ale castrului se afla câte o poartă. Pe laturile lungi erau porțile principales, iar porțile praetoria și decumana se aflau la mijlocul laturilor scurte. Porta decumana de pe latura de vest este flancată de două turnuri, prevăzute la rândul lor cu contraforturi. Din această poartă se păstrează foarte bine fundația, construită în tehnica opus incertum. Deschiderea porții între turnuri este de 12,50 m, această lărgime se situează peste media întâlnită la castrele de legiuni. În centrul porții decumana se află un zid median de aproape 3 m grosime, prezența lui fiind explicată de necesitatea de a susține cele două arcade de piatră. Prin culoarul sudic al porții trecea un canal prevăzut pentru evacuarea apei reziduale din castru, acesta fiind mărginit de lespezi mari. Paralel cu traseul canalului s-a observat locul conductei de aducțiune a apei în castru din izvoarele de la Săndulești și câteva fragmente din tuburile de teracotă.
Surse bibliografice: M. Bărbulescu, Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica și castrul de la Potaissa, Cluj-Napoca, 1987; Cornelia Bărbulescu, Arhitectura militară și tehnici de construcție la romani, Cluj-Napoca, 2004.
